9. Farul de la capatul lumii

Soarele scăpăta în spatele dealurilor care mărgineau spre vest priveliştea. Timpul era frumos. În zare, deasupra mării, despărţită printr-o linie de cer, înspre nord-est şi est, câţiva norişori reflectau ultimele raze care nu vor întârzia să se stingă în umbrele înserării. Amurgul e de lungă durată pe această latitudine de 55 grade a emisferei sudice. În clipa când din discul însângerat nu rămase decât o fâşie, se auzi o lovitură de tun de la bordul canonierei Santa-Fe şi în vârful brigantinei steagul Republicii Argentina se înălţă fâlfâind în bătaia vântului. În aceeaşi clipă licări lumina farului, construit la o bătaie de puşcă distanţă, în spatele golfului Elgor, unde ancorase Santa-Fe. Doi dintre paznicii farului, lucrătorii de pe mal şi echipajul adunat în prova navei salutară cu îndelungi urale prima lumină aprinsă pe această coastă îndepărtată. Alte două lovituri de tun, care răsunară până departe, răspunseră celei dintâi. După această manifestare, pavilioanele canonierei fură coborâte, conform regulamentului navelor de război, şi liniştea se lăsă din nou pe Insula Statelor, aşezată în punctul unde se unesc apele Atlanticului cu ale Pacificului.